Centrul a fost deschis in anul 1992 in orasul Cernavoda, pentru ca in perioada post-revolutionara, cel mai mare numar de copii seropozitivi abandonati erau inregistrati in judetul Constanta. Centrul a avut initial rolul unui spital pediatric dedicat copiilor aflati fie la inceputul diagnosticarii cu HIV/SIDA, fie in fazele terminale ale bolii. Ulterior, s-au construit si spatii de cazare pentru voluntarii britanici, veniti sa ofere sprijin si formare profesionala personalului roman. Aceste spatii de cazare au fost alocate copiilor, in momentul in care voluntarii si-au terminat activitatile in cadrul centrului.
Din 1992 si pana in prezent, peste 430 de copii au trecut prin saloanele centrului, beneficiind de ingrijirea speciala si sustinerea medicala in lupta impotriva virusului HIV si a altor afectiuni/boli de natura genetica/ereditara (epilepsie, tetrapareza spastica, retard psihic sever, etc.). Echipa de specialisti de la Cernavoda a reusit sa salveze numeroase vieti, un numar tot mai mare de copii reusind sa se reintegreze in comunitate. In cadrul centrului s-au desfasurat proiecte in colaborare cu Ministerul Sanatatii, Directiile pentru Protectia Copilului, Ministerul Educatiei precum si autoritatile locale, proiecte umanitare in domeniul medicinei paliative (ingrijire de tip hospice), educatiei si invatamantului, sprijinirea familiilor sarace din comunitate, informarea despre/acceptarea copiilor seropozitivi din societate.
De asemenea, in cladirea centrului se asigura servicii atat pentru cetatenii in varsta din Cernavoda, care au nevoie de adapost si ingrijire, cat si pentru tinerele femei si sotii, care sunt agresate fizic sau psihic.
In prezent in cadrul centrului se afla 10 tineri inclusi in cadrului Programului de Viata Independenta inceput in anul 2000.
Servicii sociale permanente sau temporare, oferite in cadrul centrului:
-Fundatia asigura fiecarui copil: cazare; ingrijire si intretinere zilnica intr-un cadru de viata cat mai asemanator celui din familie; asistenta medicala generala, adaptata nevoilor individuale, invatarea si aplicarea deprinderilor igienice.
-Fundatia asigura consiliere psihologica si profesionala.
-Fundatia asigura un climat afectiv favorabil dezvoltarii personalitatii complexe a copilului/tanarului.
-Implicarea tinerilor in procesul de luare a deciziilor, de consultare privind stabilirea proiectului educativ individual, in functie de varsta si gradul de maturizare psiho-sociala.
-Fundatia ofera accesul la educatie, informare si cultura si reintegrarea copiilor in unitati scolare frecventate de copii din comunitate; activitati de grup si programe individualizate pentru reintegrarea sociala si profesionala.





