|
Expus la Realitate. Viaţa de trimis special - o expoziţie foto pentru Copii în Dificultate
“Expus la Realitate. Viaţa de trimis special” dezvăluie în 32 de fotografii o lume desenată în imagini triste sau vesele, călătorii interprinse pe urmele unei realităţi care nu este accesibilă oricui.
Autorii acestor poze, reporterii speciali Realitatea TV Adelin Petrişor, Mirela Voicu şi Cristian Zărescu îşi dedică acum fotografiile special pentru zâmbetele unor copii aflaţi în dificultate.
“M-aş bucura tare mult ca fotografiile cu copii deznădăjduiţi din Irak sau Afganistan să poată ajuta, chiar şi simbolic, câţiva copii aflaţi în dificultate din România. Sper să fie cât mai mulţi oameni care să liciteze”, a declarat Adelin Petrişor.
Fotografiile nu sunt calculate şi cu atât mai puţin, nu a existat timp pentru a fi regizate. Adelin, Mirela şi Cristian au imortalizat momente şi au creat poze precum realitatea . . . www.realitatea.net/licitatie
|