Un cămin pentru Andrei
Andrei avea numai două săptămâni atunci când secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Oltenița i-a devenit casă. Abandonat de ai lui, cu un diagnostic cumplit – keilognato-palato-schyzis congenital – Andrei a trecut până acum prin două operații grele, cu ajutorul și dragostea celor din spital care i-au ținut loc de familie. Azi are un an și 10 luni și, de câteva săptămâni, a găsit un nou cămin cald și iubitor la Centrul Sfânta Margareta din București.
Chiar dacă primii pași în viață i-au fost ezitanți, Andrei găsește în el resurse nebănuite de energie. Este un copil vesel și vioi, care și-a făcut prieteni imediat ce a trecut pragul Centrului. Cu atâta poftă de viață, nici nu e de mirare că i-a cucerit pe toți. Iar pentru ca acomodarea să-i fie cât mai ușoară, noii lui prieteni l-au primit pe Andrei cu un pătuț și un meniu special. Bun venit în noua ta familie, Andrei! La cât mai multe aventuri frumoase împreună!
Sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României







