Dincolo de răspunsurile evidente legate de joacă, școală, dorința de a primi cadouri și atenție nu prea sunt mai sunt multe lucruri de spus.
Asta nu este rău deloc, dimpotrivă este vorba despre copilărie și bucurie unor experinețe cu care nu te mai întâlnești pe măsură ce anii se scurg.
Teodora este puțin altfel, este un altfel bun, demn de apreciat. Ea se gândește că sunt copii care nu au norocul pe care îl are ea. Ce înseamnă noroc pentru ea? Noi nu știm, doar putem să bănuim în urma felului în care ea a decis să acționeze.
Teodora a decis să organizeze o strângere de fonduri. A considerat că la cei 16 ani este mult mai important ca lumea să afle că sunt copii care au nevoie de suport, de ajutor, de iubire.
A pus nevoile celor 19 copii de la CID înaintea ei.
Apopos …voi știți de acești copii sau de copiii de care CID se ocupă? Dacă doriți mai multe informații puteți verifica acest link .
Să vă mai spun ceva de Teodora. NU este singură, este însoțită de mai mulți oameni, de toate vârstele, procupările și condițiile sociale care doresc să dea o mână de ajutor.
Ce își dorește ea, iar noi suntem mândri că un adolescent a luat această decizie, se poate transforma în realitate doar cu ajutorul vostru.
Credem că dacă îi arătăm prin donații că se poate, sperața într-un viitor frumos în acastă țară este posibil.
Copiii noștri au nevoie de o speranță, toți copiii.
Sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României






