Există un român care deja a pornit în această aventură care sună imposibil, dar care pentru el este un dat și pentru copiii defavorizați este un dar de speranță și viață!
Mihai Badea este numele înotătorului român care în luna august va face o cursă nu s-a mai văzut: va parcurge înot întreaga lungime a celebrului Lake Powell din Statele Unite, cu un timp record. Înaintea lui o singură ființă omenească a mai făcut asta, înotătoarea americană Sarah Thomas, în 2016. Mihai își propune un timp mai bun – iar ceea ce este sigur este că el va fi mânat de un gând bun, alimentat de alte zeci – și, cu voia voastră, sute și chiar mii de gânduri bune.
Mihai face performanță purtat de gândurile bune ale copiilor ocrotiți de Fundația Copii în Dificultate. Sunt copii care au diferite dizabilități și provin din familii care cu greu pot face față acestor solicitări speciale. Pentru ei, Mihai a înotat anul trecut în Dunăre. La finalul cursei din Dunăre, povestește el, când oboseala se acumulase, numai gândul la râsul vesel al copiilor și la încurajările lor l-a făcut să meargă înainte.
Iar când cursa din Dunăre s-a terminat, a venit deja ideea următoarei curse, încă mai ambițioase, pentru a ajuta la demararea unui proiect al Fundației CID – care este și mai ambițios. Este vorba despre construirea Casei dintre Brazi, o pensiune specială care urmează să fie casă de vacanță pentru toți copiii și găzduiască prioritar copiii defavorizați cu dizabilități și familiile lor, care astfel ar putea, în premieră, să aibă în sfârșit o vacanță adevărată, ca o familie adevărată într-o lume adevărată.
Pentru a porni această curajoasă construcție, Mihai a îmbrățișat cu entuziasm ideea de a străbate poate cel mai spectaculos luciu de apă de pe pământul Americii de Nord: Lake Powell.
Va fi o cursă cu totul specială care va atrage atenția mass-mediei internaționale și va ajuta la strângerea unei sume mari de bani necesară pentru demararea construcției.
Așadar, în august Mihai Badea va porni înot prin Lake Powell spre Casa dintre Brazi din Zărnești!
De ce este atât de special Lake Powell?
Lake Powell este cel mai mare lac de acumulare din sud-vestul Statelor Unite, care acum este una dintre destinațiile de agrement ale americanilor iubitori de navigație, caiac și pescuit.La granita intre Utah si Arizona, lacul corespunde unei porțiuni de pe cursul râului Colorado, pe care maiorul John Wesley Powell, veteran al Războiului de Secesiune, însărcinat cu cartografierea locului, l-a numit în 1869 Glen Canyon. Încă de atunci Glen Canyon era flancat și străbătut de numeroase stânci și de alte canioane, mai mici.
În 1956 începe construirea unui baraj dotat cu hidrocentrală – ca urmare, după 17 ani, în 1973, Glen Canyon este inundat complet și în locul lui apare ceea ce acum este Lake Powell.
Sub apa azurie a lacului, care reflectă cerul, curge și firul de râu colorado care a fost cândva Glen Canyon. Înainte de a fi fost inundat, Glen Canyon a fost locuit de oameni, din când în când, timp de mai bine de zece mii de ani. Dintr-o perspectivă arheologică, cei mai importanți ocupanți ai săi au fost oamenii numiți Anasazi, în limba Navajo de azi. De altfel apele lacului au acoperit mai multe locuri sacre ale triburilor înconjurătoare: hopi, kailab paiute, pueblo, navajo și ute.
In august la sol temperaturile sunt toride, apa mai rece, iar adancimea ei variaza de la un metru la 170 de m, in functie de zona.
Din anul 2000, nivelul lacului este în scădere – față de anul 2000 a scăzut cu 43 m, astfel că din ce în ce mai mult din structura fostului Glen Canyon începe să iasă la iveală.
Lake Powell este cel mai lung luciu de apa care poate fi strabatut continuu pe o ambarcatiune, in cca 4 zile
Inot, a fost parcurs pe lungime continuu o singura data in istorie, in 2016, cand americanca Sarah Thomas a inotat de la nord la sud in 60 de ore fara oprire.
Între timp și condițiile s-au mai schimbat pe acest uimitor lac artificial, creat prin inundarea unei văi pline de stânci tăioase și caverne imprevizibile, cu un relief în curs de transformare și un nivel al apei în continuă scădere în ultimii ani.
Lacul Powell nu este un lac drept, nivelurile apei fluctuează drastic, iar navigarea, mai ales noaptea, este extrem de dificilă.
Hărțile GPS și Google Earth diferă în ceea ce privește nivelul apei lacului Powell, ceea ce face să știi unde există roci/pericole și mai dificil de determinat.
Echipa înotătoarei Sarah Thomas a petrecut câteva luni cercetând nivelul apei; au urmărit nivelul apei pe parcursul unui an și au folosit mai multe surse de date pentru a prezice unde va fi nivelul apei în timpul înotului. Au folosit mai multe modele/hărți diferite pentru a prezice și a identifica pericolele care ar exista la diferite niveluri/adâncimi ale apei. Pe scurt, în crearea traseului inițial, echipa a fost nevoită să ghicească și să facă mai multe presupuneri despre nivelul apei și pericolele care au fost imposibil de știut cu 100% certitudine până în ziua înotului.
In august 2024, Mihai Badea isi propune sa inoate aceeasi distanta ca și Sarah, dar intr-un timp cu câteva ore mai bun – cca 50 de ore. Cursa lui va începe pe 11 august 2024 de la Bullfrog Utah și se va termina 13 august 2024 la Wahweap Marina Arizona.
Vremea Lake Powell august :
Temp medie 27
Temp max 33,3
Temp min 21
Precipitatii 11mm
Temperatura apei cca 26 grade celsius
De ce este atât de special Mihai Badea?
Mihai Badea are 51 de ani, a fost militar și dintotdeauna este pasionat de înot. A jucat polo pe apă, apoi s-a antrenat singur pentru înot. A traversat mai multe lacuri și anul trecut a parcurs 115 km pe Dunăre, luptându-se cu oboseala, dificultățile de navigație, cu vântul și mai ales cu niște curenți subacvatici teribili, unii turbionari.
Mihai este soț și tată a doi copii, se bucură și este recunoscător pentru sprijinul familiei și prietenilor. De repetate ori spune că motorul său atunci când înoată sunt încurajările copiilor. Cursele sale de caritate, și în special cea de pe Dunăre, i-au adus o nouă viziune asupra vieții.
Mihai mărturisește că Dunărea l-a vindecat de frica de moarte. Toată cursa s-a gândit la momentul fericit al finalului cursei.
˝Dunărea mi-a schimbat viața, mi s-au întâmplat apoi o multime de lucruri – am devenit mai liniștit, mai înțelegător, mai empatic. Înotul pentru mine înseamnă o altă viață, un nou început˝ povestește Mihai.
Ca și Sarah Thomas pe Lake Powell, Mihai și-a hrănit noaptea grea de înotat în beznă în Dunăre cu frumusețea ireală a stelelor. Ca și Sarah, povestește despre stelele căzătoare și atracția incredibilă a cerului liber.
Ca și în cazul lui Sarah, în afară de înotul propriu-zis care se va desfășura în august, campania lui Mihai Badea pentru Lake Powell presupune ample și costisitoare pregătiri logistice care au demarat deja, în paralel cu antrenamentele lui Mihai.
Mihai are deja susținători de marcă, printre campionii sportivi și îndrăzneții care știu ce înseamnă lupta pentru o performanță cum nu a mai fost: canotoarea multiplă campioană mondială și olimpică Elisabeta Lipă, alergătoarea multiplă campioană mondială și olimpică Gabriela Szabó, campioana olimpică la judo Alina Dumitru, campionul legendar la fotbal Helmut Duckadam, judoka Andreea Chițu, handbalistul Robert Militaru!
De ce este specială Casa dintre Brazi?
Casa dintre Brazi este casa de vacanță pe care Fundația Copii în Dificultate o va construi la Zărnești pentru copiii care nu au de obicei parte de vacanță. „Pineview Retreat Lodge” va fi o pensiune deosebită, unde vor fi găzduiți copiii – cu prioritate cei cu dizabilități, alături de părinții lor. Pensiunea va îndeplini toate prevederile din normele și standardele privind asigurarea unor condiții și dotări de nivel înalt, fiind adaptate și la cerințele specifice ale copiilor cu nevoi speciale, copii care nu merg niciodată la munte, de fapt nu merg aproape nicăieri. Casa dintre brazi va fi un Centru de vacanță și recuperare; nu un spital, ci o casă de vacanță!
Terenul există deja, proiectul arhitectural există deja, urmează construcția gardului.
Fii la rându-ți special! Fii parte dintr-un record al oamenilor buni!
Te invităm participi și tu la un record mondial, un proiect de inimă și un film cum nu a mai fost! Contribuția ta? Un metru de lac = un metru de curaj = un metru de forță = un metru de speranță!
Mihai Badea te cheamă să fii alături de el, în cursa de-a lungul faimosului Lake Powell, care va începe pe 11 august 2024 de la Bullfrog Utah și se va termina 13 august 2024 la Wahweap Marina Arizona.
Vrei să înoți cu gândul și speranța alături de Mihai? Alătură gândurile tale bune curajului său și ajută-l să transforme kilometrii de lac în metri de gard pentru pensiunea copiilor!
Dacă cele mai multe recorduri la înot numără lungimi de bazin, Mihai îți propune să cumperi o lungime de curaj, cumpărând un bilet la recordul oamenilor buni!
Vrem să transformăm ghinionul în noroc: lungimea traseului din Lake Powell este de 130 km, așa că răsturnăm numărul 13 ghinionist și-l transformăm în numărul norocos 31, numărul împlinirii!
31 de lei este deci costul unui bilet la recordul oamenilor buni!
Pentru fiecare bilet cumpărat vei primi un certificat virtual care atesta faptul că ești proprietarul unei Lungimi de Curaj din Recordul Oamenilor Buni, stabilit de Mihai Badea la Lake Powell în august 2024! (versiunea printată va fi și ea disponibilă, contra unui cost suplimentar de 30 lei). La mai multe bilete… desigur numărul de lungimi de curaj crește și el!
Alătură-te oamenilor buni ca să facem loc de vacanță, visare și îndrăzneală pentru copiii cu dizabilități care încă nu îndrăznesc să viseze!
Află aici totul despre Fundația CID și proiectul Casa dintre Brazi:
Urmărește-l pe Mihai Badea pe social media și află cum se pregătește: Mihai Badea Lake Powell .
În final, cronica performanței lui Mihai Badea va fi realizată sub forma unui film documentar, în care numele tău va fi menționat, în calitatea ta de propulsor de vise și proprietar al unei Lungimi de Curaj!