Într-o zi plăcută de joi, după ce am terminat stagiul de dimineață la spitalul Marie Curie, am fugit către salonul în care Andrei era internat alături de încă doi băieți cu probleme de sănătate asemănătoare lui. M-a cuprins un sentiment de duioșie când vedeam cât de bine se înțeleg copiii deși se cunosc de puțin timp, câtă grijă le purtau însoțitoarele obosite și ele la rândul lor de experiența spitalului, cât de vesel era el și cât chef de joacă avea, deși îl aștepta o operație din lungul șir de intervenții pe care le va avea în copilăria lui.
Urma să asist la această operație. Dacă mă așteptam să îl văd puțin speriat și neliniștit, el mi-a dovedit contrariul. De la procesul de anestezie până la recuperarea la terapie intensivă după intervenție, Andrei a fost curajos, curios să afle prin ce va trece, dar fără să schițeze niciun fel de teamă. Chiar a vrut să studieze foile de observație cu mine și să se prezinte personal domnilor doctori, ca un băiat mare și respectuos. Operația a decurs foarte bine mulțumită domnului prof. dr. Spătaru și echipei sale, iar Andrei și-a revenit în cel mai scurt timp, fiind gata să mai povestim în salon.

După o astfel de zi, pe de-o parte ești împlinit, pentru că ai petrecut timp prețios fiind alături de un copil la care ții și care are nevoie de tine. Pe de altă parte, nu poți să nu te gândești cu un gust amar la faptul că acești copii încă nu sunt ajutați pe cât ar trebui. Ei luptă în fiecare zi cu un sistem care nu le oferă necesarul optim, luptă cu stigma pe care societatea încă o are față de persoanele cu dizabilități, luptă cu nevoia zilnică de donații și de fonduri fără de care aceștia nu pot duce o viață liniștită.

Schimbarea pornește din fiecare din noi. Suntem responsabili să conștientizăm prin ce trec copiii și să răspândim mesajul lor, pentru că au nevoie de noi sub orice formă. Fie că strângem fonduri, fie că petrecem timp cu ei, fie că expunem cauza lor cunoscuților, orice lucru mărunt înseamnă enorm pentru ei.

Mulțumesc, Andrei! Ne vedem înapoi la joacă.